Darius Vâlcov: DNA va avea bugetul solicitat în 2015

Darius Vâlcov: DNA va avea bugetul solicitat în 2015
Publicat: 11/12/2014, 16:32
Actualizat: 11/12/2014, 20:13

„În urma întâlnirii de astăzi cu conducerea Ministerului Justiției și cea a Ministerului Public, ambele părți au ajuns la un consens în privința alocării bugetului acestor instituții pentru anul viitor. Astfel, deși Ministerul Finanțelor Publice a alocat sumele cerute de către DNA, în Minsterul Public au existat unele probleme interne în ceea ce privește alocarea fondurilor către ordonatorii secundari”, spune ministrul delegat.

Vâlcov precizează că a avut o discuție cu Laura Codruța Koveși și cu ministrul Robert Cazanciuc, iar „în urma acestei întâlniri, lucrurile s-au clarificat: DNA va avea bugetul solicitat în 2015”.

Direcția Națională Anticorupție și-a exprimat nemulțumirea față de faptul că în proiectul de buget pentru 2015, publicat de Ministerul Finanțelor Publice (MFP), nu pot fi identificate fondurile alocate pentru instituție, ci acestea sunt incluse în cele pentru Ministerul Public, instituție care ar urma să aibă un buget cu 31,94% mai mic decât cel din 2014.

Ministrul Darius Vâlcov a arătat că bugetul Ministerului Public pe 2015 crește și a justificat absența filei distincte privind DNA prin faptul că aceasta nu se regăsește în varianta de buget pentru consultare, precizând că fila va fi anexată proiectului ce va fi aprobat de Guvern și trimis în Parlament.

„Bugetul total al Ministerului Public în anul 2015 crește, nu scade, acesta fiind de 707,88 milioane lei, adică în creștere cu 19,29 milioane lei față de cât a fost bugetul aprobat pentru anul 2014. Mai mult, Ministerul Finantelor Publice a primit solicitarile privind limitele de cheltuieli pentru anul 2015 din partea Ministerului Public, a luat act de ele, bugetul pentru anul 2015 al Ministerului Public și, în mod automat, bugetele DNA si DIICOT, înregistând creșteri”, a afirmat Vâlcov.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Armata Română caută luptători de comando. Ce condiții trebuie să îndeplinească și ce salarii vor...
Israelul l-a declarat „persona non grata” pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres https://tinyurl.com/4kk89pnf
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Trucul care te ajută să plătești mai puțin la gaze. Factura va fi mult mai...
Topul judeţelor în funcţie de salariul mediu. În Bucureşti se câştigă aproape dublu faţă de...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
El este Paul, motociclistul de 18 ani care a murit într-un tragic accident, în Târgu...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Locul unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Ultima dorință a fostului milionar
Serialul fenomen revine pe Netflix. Noul sezon, peste câteva zile. Video
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Ilie Năstase, atac fără precedent la adresa Simonei Halep: "O mare greșeală! Ce vrea să...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Orașul distrus pentru că s-a răzvrătit împotriva Romei „a rămas nelocuit timp de peste 170...